vineri, 22 ianuarie 2016

Vasile Ivașca. Marea Zeiță Kundalini execută și conduce întruparea lui Hristos. Marii Zeii sunt profesori examinatori. Apariția Creștinismului și răspândirea sa. Mudra trinități. A doua lecție.






Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Isus Hritos Mântuitorul Creștinătăți.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Bagavan Vishnu, Marele Zeu Ganesha. Și Marele Zeițe Mahalakshmi și Sarasvati. 

Voi începe a doua lecție despre apariția religiei Creștine. În aceste lecții Marea Zeiță Kundalini ne va fi călăuzitorul adică coordonatorul și executorulReligiei creștine.Isus Hristos va fi cel care o execută practic, deci vizibil. Și va fi ofranda adusă de Marea Zeiță Kundalini pe altarul sacrificiului pentru ca Marii Zeiaccepte sacrificiul Ei deci Religia Creștină.
În anul 1948 luna iunie 30, m-am întrupat în satul Josani, județul Bihor. În familia mea am avut trei unchi preoți, din care doi au fost închiși politic la Marea pușcărie K.G.B-istă din România de la Pitești. În acest mod cei doi unchi, Buda Aurel și Tavi Munțiu au fost obligați prin teroare și forță să-l mărturisească pe Hristos. Iar străbunicul meu Buda Ioan a fost învățătorul satului Josani și a fost absolvent a cunoscutei școli românești din AradPreparandia.” Bunicul Abrudan Vasile a fost cantorul Biserici din Josani. Iar mama mea fizică a fost și este și în prezent la 90 de ani o femeie pioasă îndrăgostită de Dumnezeu și fiul Lui Isus.
Școala de la Căbești. La vrâsta de 11 ani când eram clasa a-V-a la Căbești eram obligațicitim multă literatură. Astfel în fiecare luni după terminarea orelor venea profesoara de Română și noi împrumutam cărți de la bibliotecă. Profesoara se numea Belodan și ea și soțul ei erau „Refugiați Basarabeni” în România Mamă. Deci cu doamna profesoara Belodan făceam ore de limba Română, limba Rusă, cunoștințe agricole, ore de practică gospodărească, etc. Era o femeie înaltă frumoasă și iubitoare de oameni, avea o iubire înnăscută. Îți făcea o mare plăcere să stai la discuții cu ea, te cuprindea în iubirea și frumusețea ei. La orele de practică gospodărească(sau agricolă) doamna Belodan ne spunea despre obiceiurile din Basarabia și ne cânta cântece din Basarabia. Vreau să subliniezvorbea o limbă română pură nici de cum graiul Moldovean. În prima lună de școală(septembrie) a anului 1959 am luat și citit cărți de la bibliotecă, dar vedemnu mai pot să citesc. În mentalul meu se dădea o luptă în continuu, care mai mult îmi spunearenunț la citirea acestor cărți. Mă dorea capul când Creangă îmi spuneaPăcală din sac îi spune popiMai sus părinte că se udă cele sfinte” sau Dascăl-e Trascăe, behehe dracu să te e. În mentalul meu nu erau aceste cuvinte Tamasice și murdare. Și astfel la sfârșitu luni noiembrie 1959 am hotărâtnu mai iau cărți de citit de la bibliotecă. I-am spus doamnei profesoare Belodansunt tare ocupat cu păstoritul vitelor, culesul porumbului și alte multe lucrări. S-a uitat la mine și mi-a spus că voi avea nota scăzută la limba Română. Iar Eu privind-o am înțeles că ea a fugit din Basarabia numai să poată citi și scrie Românește. Am avut nota 6 în clasa a cincea la limba Română. În clasa a șasea lucrurile sau schimbat total diferit am avut un nou profesor la limba Română care se numește Duț Ioan. Duț Ioan era din Oltenia și era un oltean get-beget, bățos, iute și foarte priceput la limba Română, era și dirigintele clasei noastre. Avea o metodă nouă de pedagogie, nu căuta din tot dinadinsulscoată în evidenți greșelile de ortografie, sublinia și el câteva. Duț se uita cum formulez ideea, cum o încep, cum o modelez pe parcurs și cum o încheierea. Și în final toate aceste idei, cum știu să le înglobez în ceva unitar și coerent.
Concluzii la acest subiect. Și astfel limba română devenise ceva plăcut și atractiv. În clasa a șasea și a șaptea la limba română a avut media de 7, iar la examen am avut opt. Pe dirigintele Duț Ioan îl vedeți în poză în mijlocul nostru. El era și profesorul nostru de muzică, Eu eram afon, dar nu m-a îndepărtat de el și am fost inclus în corul clase. Pe parcurs și sfârșitul anului, clasa noastră prezenta programe publice cu dansuri, piesă de teatru, cântece și cor. În acest caz despre dirigintele Duț pot spune că a fost ca un părinte pentru noi și a căutat ca de la eladauge lipsurile noastre și să nu facă pe polițaiul atunci când ai făcut greșeli de ortografie. Nici pe doamna Belodan nu o pot critica trebuie să o înțelegem ea și-a lăsat familia în Basarabia și a fugit în România. Deci Mami Kundalini este cea care m-a forțat să fac alegerea; Ori fac literatură; Ori mă voi dedica numai și numai Yogăi. Deci mă durea capul când citeam comicării literare, crime, descrieri amoroase, etc. Vedem că ceva nu e bine și că nu mai pot să merg pe acest drum al însușiri literaturi Române și în acest caz am ales drumul Yogăi în luna noiembrie a anului 1959.
Concluzie la acest subiect azi 20. 01. 2016. În acea perioadă nu existau cărți de yoga în România, mai mult comuniștii propagau ideanu există Dumnezeu. Marea Zeiță Kundaliniîntrupase în România știindnu am de undemă documentez despre Yoga. Eu aveam starea de Nirodhika și cu ajutorul programelor acestei stări și a Mamei Kundalini Eu făceam maxim 6 ore pe zi yoga, din care 4 ore pe Dealul cu Vii. În acest fel la 11 ani Eu am realizat perfect Dharana(concentrarea), Dhyana(meditația) și Samadhi(fuziunea). V-am mai spus că am fugit după țigăncușă și atunci aceste trei stări m-au opritfac o faptă urâtă. Iar acum aceste trei stări perfect realizateopreau să mai citesc și să aprofundez literatura Română. În acest caz am introdus în mod sistematic studiul Bibliei iudeo-creștine. Și astfel în noiembrie 1959 am început studiul Bibliei. Eu citeam mama mea fizică asculta, iar după aceia analizăm și lămuream cele citite de mine împreună cu mama. În acest caz acum Eu spunMami Kundalini m-a forțatstudiez BibliaDomnia Sa a făcut această Biblie. Dacă vreți să fiți Mari yoghincitiți numai cărți de yoga. Tot ce acumulați din literatură trebuie să aruncați la coșul de gunoi, fie bună fie rea. Iar Biblia am mai citit-o și studiat după 1990 când nu apăruse încă cărți de yoga. Concluzia mea în acest caz este că Mami Kundalini nu numai că îmi aruncase cărțile de yoga, dar nici nu aveam de unde să le refac. Nyo îi aruncase cărțile lui Marpa în Gange, dar Marpa avea de unde să își procure altele. Acum v-ați dat seama că marea mea a dorință și sete de a citi cărți de yoga și despre Zeii era așa de mare încât devoram aceste cărții.

Religia Creștin și Creștinismul, apariție și răspândire.

Isus Hristos Mântuitorul Creștinătăți.

Mare Zeu Vasile, Vasile la absolvirea clasei a- VII -a în comuna Căbești. Dirigintele Duț Ioan e în mijloc.


Condiții istorice ale apariției Religiei Creștine. Așa cum am afirmat încă în timpul Marilor Patriarhi și Proroci a poporului lui Israel, Iehova le-a promis; că atunci când se va împlini timpul li se va trimite un Mântuitor. Voi aminti Mari Patriarhi ai poporului Evreu: Avram, Iacov, Iosif, Moise, prorocii Isaia, Eremia, David, Solomon și alții au zis lumii că din poporul Evreu se va naște un Mântuitor. În jurul anului „unu moralitate în lumea Romană și Greacă se degradase foarte mult. Și în aceste momente istorice era valabilă încă legea vegheDinte pentru dinte”, „Ochi pentru ochi.” Și în acest timp Iehova la întrupat pe Hristos.
Rolul lui Hristos în mântuirea omeniri: 1. Să elimine păcatul primordial introdus prin Adam(primul om păcătos); 2. Să înăsprească legea dată prin Moise; 3. Să aducă completare legi lui Moise și anumeIertarea aproapelui.” 4. Isus devineMântuitorul Omeniri” și este „Împăratul Raiului Creștin.” 5. Isus este poarta cea strâmtă prin care trebuie să intre creștini în raiul Său. Nu vom reținee singura poartă. 6. Cei care vor să meargă în raiul lui Isus sunt obligați să-i mănânce trupul și să-i bea sângele (Împărtășanie cu Isus).
Mudra Trinități” în Yoga Noastră. Modificări care le fac Eu în calitate de Mare Zeu. 1. Prima persoană a trinități va fi Tati Shiva. 2. A doua persoană va fi Marea Zeiță Kundalini așa cum îi spun Eu Mami Kundalini. 3. A treia persoană a trinități vor fi Mari Zeii. În acest caz Trinitatea e formată din: 1. Tati Shiva ; 2. Mami Kundalini; 3. Marii Zeii. 4. Iar a patra entitate va fi formată din Curenții Mamei Kundalini și Prana Shakti. Este cea mai superioară Trinitate și nu apare în religii, nu apare nici în Hinduism la Shankara. La Creștini apare Tatăl, Fiul(Hristos) și Duhul Sfânt. La Shankara apare Shiva distrugătorul, Brahma creatorul și Bagavan Vishnu menținătorul. Execuția. Vom împreuna degetul 1(Sahasrara) cu 2(Vishuddha) cu 3(Nabhi), formând unitatea celor trei chakre. După ce cele trei chakre formează o unitate; printr-un contact strâns între cele trei degete; vom atinge cu aceste degete Ajna chakra(punctul 1); vom atinge Nabhi chakra(punctul 2); vom atinge mijlocul umărului drept(punctul 3); vom atinge mijlocul umărului stâng(punctul 4). Dacă ne dor aceste patru puncte le putem masa sau unge cu o alifie sau unt. Dacă vom pune trinitate(vârful degetelor unite) pe Ajna chakra, ne vom concentra atenția la Tati Shiva(la poza Domniei Sale). La Nabhi ne vom concentra atenția la Mami Kundalini. La umărul drept ne vom concentra atenția la Marii Zeii(Bagavan Vishnu sau Rudra sau Isha). La umărul stâng ne vom concentra pe mișcările prane și curenților Mamei Kundalini. Vom zăbovi minimul 1 minut pe fiecare chakră, ochi vor fi închiși, nu vom merge mai departe până nu vom putea aduce în mental Zeitate punctului respectiv. Tot acest ansamblu format din cele patru Mudre va purta numele de „Mudra Trinități” în Yoga Noastră. „Mudra Trinități” face două lucruri în corpul dumneavoastră: 1. Protecție. Acesta se execută dimineața când mergeți la serviciu sau în alt loc ce necesită protecție. Și veți zice Tati Shiva, Mami Kundalini, Marii Zei, Prana Shakti, curenții Mamei Kundalinirog să mă protejați pentru ziua de azi, puteți enumera și unde să vă servească protecția. 2. Purificare. În acest caz vom menține degetele unite pe punctul respectiv, dacă nu putem aduce în mental Zeitate vom privi poza.
Marele Maestru Spartacus. În acest sens făcând o analiză a spuselor lui Isus, el ne spun că noi trebuie să-l vedem în toate ființele, în acest sens societatea creștină a acelor timpuri era puternic polarizată în două clase, stăpânitori de sclavi și sclavi. Dacă vrei să fii mai bine documentat vezi filmele cu Spartacus, ele sunt admirabil jucate de actorii Americani. Acest lucru se întâmpla în jurul anului 73(î.e.n), când sclavi conduși de Spartacus au început lupta împotriva, stăpânilor de sclavi și a instituțiilor acestui regim asupritor. Dacă privim și analizăm aceste filme cu Spartacus, vedem în jocul actorilor Americani bucuria și fericire trăită de sclavi ca oameni liberi, pentru ei nu există nimic mai de preț decât de a fi „Om liber.Spartacus și tovarăși să-i nu au vrut să omoare pe nimeni, au vrut doarpărăsească imperiul Roman, dar Senatul, armata și a instituțiilor acestui regim asupritor s-au opus cu forța. Spartacus și tovarăși să-i au fost învinși de către „Marcus Licinius Crassus” cel mai bogat om din imperiu care a echipat pe cheltuială proprie 10 legiuni. Ca urmare a acestei victorii, Senatul Roman a hotărât ca 60000 de sclavi să fie crucificați de la Capua până la Roma. Dacă analizăm puțin această răscoală a sclavilor pentru a fi „Om liber”, ne dăm seama că nu avem nici un indiciu că ar fi învins Spartacus. Și în acele timpuri nu se putea realiza o „Orânduirea mai nouă, calitatea de a fi Om liber. În jurul anului unu și până la anul 33(e.n) a fost întrupat pe pământ „Isus Cristos”, Mântuitorul Creștinătăți. După părăsire de către Domnia Sa a lumi materiale, pe pământ s-a format o puternică religie „Creștină” care a urmat toate învățăturile Domniei Sale. Probabil că creștini s-au străduit(poate) să schimbe Orânduirea Sclavagistă.Dar au folosit un cuvânt „A fi Credinciosși astfel, stăpânul de sclavi și sclavul au fost puși pe același nivel, dacă spuneau cuvântul că sunt „Credincioși.” E adevăratIsus a spus că una din îndatoririle de bază a unui creștin e să fie „Credincios”. Ce ne spune acest lucru, că dacă menții atenția(mintea) concentrată spre Isus(Dumnezeu întrupat), Domnia Sa va întra în metalul tău și îți va purifica mintea de negativități.




Mama mea fizică Ivașca Maria(Marioara).

Fecioara Maria Mama lui Isus Hristos.


Eu am spus multe despre Isus în celelalte lecții și ar fi bine să vi-le amintesc în această lecție, pentru a nu apărea confuzii în legătură cu ce am zis Eu.
Marele Preot Indian a celor 4 Vede ISUS Hristos.Deci el avea starea de Samadhi, având unită în Sahasrara pe Mami Kundalini cu Tati Shiva. Deci Isus nu a mai fost nevoit să se purifice, totuși el a făcut unele purificări pentru a îndemna Ucenicii să-i urmeze exemplul Său. În Biblia Iudaică era anunțat în mai multe locuri, despre venire unui Mântuitor, acesta a venit și s-a întrupat în jurul anuluiunera noastră. Rolul Său era să Mântuiască lumea de păcat și să permită omului întoarcerea în Rai. Așa cum e precizat în Biblia Iudaică, păcatul în lume a intrat printr-un singur om numit Adam(primul om de pe pământ) care a fost dat afară din Rai, aducând în lume păcatul și astfel lumea a devenit păcătoasă. Și astfel Isus a fost întrupat ca să ridice păcatele lumii. Isus și-a început viața pe pământ pentru a deveni Mântuitor și Împărat al Raiului unde sunt eliberați Creștini cu botezul cu Duh Sfânt. Până atunci se făcea un botez la Evreii, dar care era făcut prin cufundarea în apă(deci spălarea cu apă) de către Ioan Botezătoru (glasul celui care strigă în pustie). Ce este acest botez? În Biblie e trecut că e o Taină, când vom vorbi despre inițiere la yoghini voi explica ce e Botezul cu Duh Sfânt.
HRISTOS și cei 11 ucenicii. Pentru ca religia Sa să fie răspândită în lume, Isus și-a ales 12 ucenici. Isus și-a început activitatea ca „Învățător” cu „Predica de pe Munte” unde El arată cele 9 tipuri de fericire. În calitate de învățător Isus a vorbit în „Pilde,” aceste pilde a Lui au un caracter ascuns, dar Isus le-a explicat și a căutat ca evreii care asistau la aceste prelegeri și Creștini care studiazăEvanghelia” să-și poată însuși tot mesajul transmis de Isus. Aceste pilde(învățături ascunse ne-inițiatului), ale lui Isus ne învață cum să ne comportăm în familie, societate, de asemenea ele ne arată cum să ne adresăm lui Dumnezeu și cum să ne rugăm lui Dumnezeu. Pentru a avea evreii încredere în Isus că este Mesia cel promis de Dumnezeu, Isus a făcut multe minuni, a făcut vindecări miraculoase și în final a făcut și învieri. Ce să zic Isus a făcut, mai multe minuni decât am arătat Eu, dar cea mai mare minune este „Evanghelia(Buna Vestire)”. În această Evanghelie Isus ne deschide o „Fereastră către Dumnezeu.” El ne arată cum se deschide această fereastră, cum să putem lua legătura cu Dumnezeu, cum să putem rezolva problemele ivite și în final ne vorbește despre viața din Raiul unde domnia Sa este Împărat. În final Isus vestea despre o nouă Împărăție, despre egalitatea oamenilor în fața lui Dumnezeu și în fond vesteaEvanghelia”.
Să spun ceva despre Isus ca Mare Preot. Prima dată când am vorbit despre Isus am spus că a făcut Yoga în India. Dar nu este adevărat, Isus nu a făcut Yoga. Isus nu a folosit niciodată o postură yoga și nici nu a arătat ucenicilor vreo metodă yoghină. Isus stătea în genunchi timp de o oră, și se ruga și nimic mai mult. Eu la 7 ani făceam yoga timp de 6 ore pe zi din care 4 ore făceam pe Dealul cu Vii. În acest sens la 11 ani făceam Dharana, Dhyana și Samandhi pe Dealul cu Vii. Vreau să vă spun că nu am avut cărți de yoga și nici Guru. Yoga era în mine și Eu eram yoga și Eu sunt yoga. Isus a fost Mare Preot în India cel mai Mare Specialist în cele Patru Vede. E adevărat că creștini spun că există un Dumnezeu și Isus fiul său, dar mai este și Duhul Sfânt care face toate lucrările în lume. Dacă ne referim la „Religia Creștină acest adevăr e valabil sută la sută. Dar noi suntem yoghini și cunoaștem mai mult decât toți creștinii la un loc, despre Zeii, corpul subtil și mai ales funcționarea învelișului de Pranayama. Argumentele lui ISUS. În acest sens Eu spun că Isus a fost un Mare Preot în India unde a obținut starea de Moksha. Totuși dacă analizăm viața lui Isus până la 30 de ani vom vedea că în scripturi nu scrie ce a făcut, deci e pauză. Totuși la 30 de ani după ce este botezat în Iordan de către Ioan Botezătoru, Isus primește de la Marea Zeiță Kundalini(Iehova) multe puteri. Printre care amintim; face multe învieri; vindecă boli în mod miraculos; cunoaște cele 4 Vede și spune multe pilde din ele; cunoaște pe de rost Vechiul Testament; știe rolul său în această întrupare, etc. Deci Isus nu a avut acea stare de Samadhi întâlnită la marele yoghin Indian Ramakrishna (adică cu pierderea conștiinței mentale). Totuși în plus Isus a avut și are puterea de a o ridica pe Mami Kundalini până în Sahasrara. În acest caz vezi cea ce spun creștini, că Isus s-a schimbat la față în fața apostolului Ioan. Deci Isus nu s-a schimbat, El a ridicat pe Mami Kundalini apostolului Ioan până în Ajna chakra. Dacă ne uităm spre yoga în acest caz, spun Eu că Ajna lui Ioan s-a deschis și el a pututvadă strălucind învelișul de Pranayama a lui Isus. Mai aducem un argument în acest sens când Isus a fost Botezat în templu, se afla acolo Simion și prorocița Ana; în Biblie nu e descris într-un mod precis și exact cum acești doi l-au identificat pe Isus ca fiind Mesia. Vă voi spune Eu atât Simion cât și prorocița Ana aveau Ajna chakra deschisă până la un anumit nivel și în acest caz ei au văzut Învelișul de Pranayama a lui Isus strălucind(o splendoare de ne-descris).

Mare Zeu Vasile, Vasile la 14 ani, când a părăsit satul Josani.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Zeii Medii.


Să mai amintesc ceva despre cei care au mai participă la drama lui Hristos.
Marea preoțime. S-au adunat în sinedriul lor(Consiliul și Tribunal suprem evreiesc), pentru al condamna la moarte pe Isus. Și în acest sens Isus a fost prins și dus în fața sinedriul, tot acest fapt de trădare s-a făcut prin ucenicul Iuda care l-a vândut pe Hristos pentru bani(30 de arginti).
Sinedriul îl condamnă la moarte pe ISUS. Isus a fost dus în fața sinedriul, până la urmă s-au găsit doi evrei ca să depună mărturie împotriva lui Isus. Iar aceștia au spus că Isus a afirmat, că El poatestrice templul lui Dumnezeu și să-l refacă în trei zile. Marele preot Caiafa după ce s-a dat mare în fața lui Isus, arătând că evreii sunt poporul ales și nimic nu se poate face decât prin ei. Caiafa(Marele preot) l-a întrebat pe Isus dacă el este Hristosul, fiul lui Dumnezeu! „Da” i-a răspuns Isus, argumentând că el se află în partea dreaptă a lui Dumnezeu. Atunci Marele Preot a făcut o scamatorie de prost gust și-a rupt hainele și a zis că Isus l-a hulit pe Dumnezeu și într-un gest teatral a îndepărtat martorii(nu mai e nevoie de ei) și a zis ați auzit hula. Marele Preot împreună cu sinedriul au pronunțat sentința de condamnare la moarte a Isus. Preoți l-au scuipat pe Isus, l-au bătut cu pumni, cu pălmile și în final s-au jucat cu, să le spună cine l-a lovit. Isus a mai fost dus, pentru a mai fi judecat de către Ana(socrul lui Caiafa). La Irod cel care i-a tăiat capul lui Ioan Botezătoru și în final ultima judecată a avut-o guvernatoru roman Ponțiu Pilat. În acest sens când se apropiau sărbătorile de sfârșit de an, guvernatorul avea obiceiul elibereze un întemnițat pe care-l voia el. În acea perioadă se afla în temniță un vestit naționalist pe nume Baraba(Baraba era un fanatic, care își dădea viața pentru poporul evreu). La întrebarea pusă mulțimi adunate acolo de către Pilat, pe cine să elibereze, pe Isus sau pe Baraba, mulțime adunată acolo a spus Baraba să fie eliberat, iar Isusmoară prin răstignire. Într-un gest teatral Pilat s-a spălat pe mâini și a zis că Isus e nevinovat, iar el nu are nici o vină, totuși poporul evreuarate că el e poporul ales, răspunzând lui Pilat spune „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Totuși într-un final de un puternic dramatism, Isus este răstignit, îngropat și a treia zi înviază.
Învierea lui ISUS și Formarea Religiei Creștine. După înviere Isus se arată celor dragi și apropiați lui, în acest sens el primește puteri yoghine sporite(care nu au fost specifice domniei Sale înainte). Și astfel El le transmite ucenicilor o serie de tehnici de purificare care nu au putut fi date înainte de răstignire. După ce și-a încheiat misiunea pe pământ, la 42 de zile după înviere Isus părăsește pământul și își i-a în primire postul de Împărat al paradisului unde se mântuiesc(merg) Creștini.


Mare Zeu Vasile, Vasile, biserica din Josani, interior și exterior și unchiul preot Gherlan Dimitrie.



Tată-l meu fizic Ivașca Gheorghe.


Și acum cei care conduc religia creștină, cei care impun omeniri religia Creștină și cei care examinează creștini pentru a avea acces în Raiul lui Isus. Tati Shiva, Mami Kundalini și Marii Zei.
Tati Shiva. Nu apare în religia Creștină El este dincolo de manifestare și nu are cum să fie văzut de ființele umane.
Marea Zeiță Kundalini(Iehova). Este Profesorul executor, care execută programul elaborat de Tati Shiva cu ocazia întrupări lui Isus și verificări Poporului Evreu ca popor Ales. În acest sens Marea Zeiță Kundalini este cea care îi dăruiește lui Isus la 30 de ani, acele mari puteri cu care să se fălească în fața întregi lumi. Tot Marea Zeiță Kundalini este cea care îi ia la 33 de ani puterile lui Isus. Când era pe Cruce Isus se adresează Tatălui Ceresc spunând „Tată de ce mai părăsit.” În acest sens Marea Zeiță Kundalini face un program complex ce trebuie să-l urmeze Isus în această întrupare. Acest subiect va fi dezbătut și în alte lecții.
Marii Zeii. Sunt Profesorii Examinatori a programului elaborat și înfăptuit de Marea Zeiță Kundalini. Noi spunem celor care ne-au greși că îi iertăm, dar în cazul examenului lui Isus, aceste cuvinte erau insuficiente. În acest fel Marii Zeii o obligă pe Marea Zeiță să elaboreze un program practic de „Iertare.” În acest fel Marii Zeii cer Mari Zeițe ca Isus să fie adus la „Maximul de suferință” și atunci să îi ierte pe cei care îi provocase suferința. Acest lucru se întâmplă când Isus era pe Cruce, sângele din El curgea în valuri, iar suferința atinge cele mai înalte culmi. În acest sens Isus se adresează poporului Evreu cu următoarele cuvinteTată iartă-i că nu știu ce fac.” În acest fel Marii Zeii nu au arătat nici o milă față de Isus. Ce să-i facem Ei sunt Marii Zeii, iar ființele umane sunt animalele lor.
Să fac o comparație cu un Yoghin care petrece 21 de zile în starea de Samadhi, el părăsește corpul fizic și devine un Eliberat. V-am arătat aici viața lui Isus pe pământ ca să vă dați seama, prin ce greutăți ale vieți trece un yoghin pentru a deveni Guru, a avea discipoli(credincioși în creștinism). Și după aceia să aveți un Paradis unde să puteți continua purificarea discipolilor. Pentru a aprofunda viața lui Isus vă rog studiați Evanghelia.

Mare Zeu Vasile, Vasile în armată cu prieteni.

Satul Josani, casa bunicului, comuna Căbești și Munți Bihorului.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu